Liceul Teoretic “Grigore Moisil” este singura unitate şcolară din Timișoara şi din judeţul Timiș cu toate clasele de liceu profil real, specializarea matematică informatică, informatică intensiv .
În istoria primelor licee de informatică anul 1969 a fost un moment cheie. Atunci s-a luat decizia, la nivel înalt, de înfiinţare pe lânga Centrele de Calcul a unor licee de profil care să asigure forţa de muncă calificată. Era momentul în care informatica a început să pătrundă în viaţa economică şi socială. Astfel, în 1971 au fost înfiinţate primele licee de profil în marile oraşe ale ţării. Au luat ființă primele cinci licee de informatică în: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Braşov, sub denumirea de "Licee pentru prelucrarea automată a datelor". A fost momentul în care pe strada Ghirlandei la nr. 4 într-o clădire ridicată cu 10 ani înainte în care a funcţionat Liceul Nr. 7, să debuteze în peisajul liceelor timişene, liceul nostru.
La început liceul a beneficiat de o dotare modestă, cu aparatură elecronică simplă: maşini de calcul de birou. Până în 1978 instruirea elevilor s-a făcut pe calculatorul de la Centrul de calcul. În 1978 liceul a fost dotat, prin transfer de la Centrul de calcul cu un calculator Felix C256, pe care s-a lucrat până în 1984. În toată această perioada liceul s-a aflat sub coordonarea directă a Institutului Central de Informatică (ICI), Bucureşti. După anul 1985, ICI se desființează şi liceul trece sub coordonarea Industriei Electrotehnice, care introduce clase şi laboratoare de electrotehnică ce au funcționat până în 1989.
Din 1990 toate clasele de electrotehnică se desfiinţează şi se revine la clasele cu profil informatică, liceul schimbându-şi denumirea în “Liceul de Informatică”, ca mai apoi, din 1992, să devină cunoscut ca Liceul "Grigore Moisil", în cinstea marelui matematician.
În 2011 liceul se uneşte cu Şcoala Generala Nr.22, păstrând titulatura de Liceul Grigore Moisil.
Clădirea gimnaziului, situată lângă impozanta clădire în stil gotic a bisericii romano-catolice din Piaţa Bălcescu (fostă Lahovary) are primele atestări în perioada 1861- 1863, când aici funcţiona Şcoala primară de băieţi nr. 6. Istoria modernă a şcolii începe în 1973 odată cu inaugurarea actualei instituții pe amplasamentul fostelor clădiri( Piata N. Balcescu nr. 3 si Str. Gheorghe Doja nr. 27-29).
De-a lungul timpului instituţia a funcţionat sub diverse denumiri:
- 1863 - 1896 - Şcoala Primară de Băieţi nr 6
- 1896 - 1949 - Şcoala Primară de Fete nr. 3
- 1949 - 1954 - Şcoala Elementară nr. 4
- 1954 - 1961 - Şcoala de 7 ani nr. 4
- 1961 - 1965 - Şcoala de 7 ani nr. 15
- 1965 - 1970 - Şcoala Medie nr.7 (Liceul nr.7)
Istoria modernă a şcolii gimnaziale începe în 1973 cu inaugurarea Şcolii cu clasele I – VIII nr. 22, pe locul vechii şcoli din secolul al XIX -lea.
Din anul şcolar septembrie 2012 liceul primeşte denumirea: LICEUL TEORETIC “GRIGORE MOISIL”.