Erasmus+ " DYSLEXIA ASSESSMENT PROTOCOL- DAP 2"

5 Decembrie 2025, 13:27

Erasmus+ " DYSLEXIA ASSESSMENT PROTOCOL- DAP 2"

Astăzi, 4 noiembrie 2025, la hotel Reghina Blue Timișoara, a avut loc ultimul eveniment de diseminare din cadrul proiectului Erasmus+ " DYSLEXIA ASSESSMENT PROTOCOL- DAP 2", la care au participat 43 de profesori pentru învățământ preșcolar, părinți și numeroși specialiști din Timișoara, Lugoj, și împrejurimi.
Deschiderea a fost făcută de dna director Carmen Cerasela Bociu, după care Ioana Todoran a captivat publicul cu o prezentare interactivă intitulată " Când emoția întâlnește învățarea". Am aflat împreună despre nesiguranță, temeri, și ce putem face noi, ca dascăli, pentru a transforma clasa noastră într-un sanctuar pentru toți copiii.
În continuare, echipa de proiect a explicat ce este dislexia și ce nu este ea, subliniind importanța depistării timpurii a posibilelor dificultăți de învățare. S-au prezentat rezultatele finale ale proiectului:
- site-ul www.dap2project.com, pe care vor fi publicate numeroase materiale, puse la dispoziția publicului larg;
- testul online creat pentru copiii de 4 și 5 ani, test care se găsește pe site;
- raportul testărilor efectuate la unele grădinițe pentru cele două categorii de vârstă;
- culegerea de exerciții și activități ce poate fi folosită atât de educatori cât și de părinți pentru îmbunătățirea anumitor aspecte din dezvoltarea copilului.
La finalul întâlnirii, cei prezenți au participat la o tombolă la care au putut câștiga materiale pentru grădiniță.
Mulțumiri dnei director Carmen Cerasela Bociu pentru sprijinul din partea direcțiunii, precum și din partea comisiei de proiecte, prin dna prof. Oana Suzana Marinescu.
Toată aprecierea echipei de proiect pentru dedicare și implicare, pentru tot efortul depus pentru a ajunge în acest punct!
Nu în ultimul rând, mulțumiri gazdelor noastre atente, hotel Hotel Reghina Blue!

Așteptăm cu nerăbdare următorul proiect.